Am gustat pentru prima oară gin undeva prin Noiembrie 2020. Mi-e dificil să găsesc o explicație pentru faptul că am decis să fac acest lucru de abia la vârsta de 44 de ani, dar important este că s-a întâmplat.

Mulțumită unui serial britanic foarte popular ( PB ), ideea de a găsi o rețetă personală pentru un gin deosebit mi s-a părut din ce în ce mai interesantă. Am citit și învățat mult despre istoria ginurilor, despre cele mai cunoscute și consumate ginuri și despre tehnologia distilării acestora, ca mai apoi, precum în legenda principiului lui Arhimede, rețeta să mi se „arate” în timp ce stăteam întins, în cadă.

Cu ajutorul câtorva „voluntari curajoși” care nu s-au menajat în a gusta ginul pregătit de mine, am ajuns de la verdictul „e băubil” până la „ăsta e chiar bun”, concluzie împărtășită și de către un cunoscător într-ale ginului din Anglia ( ceea ce e mult mai profesionist și relevant decât părerile de mai sus ).

Acesta a fost momentul în care am realizat că ceea ce a pornit ca un hobby a început să devină foarte serios pentru mine. M-am înscris la competiția Las Vegas World Spirit Awards, unde am câștigat medalia de argint, iar continuarea firească a fost să merg la competiția World Gin Awards, competiție desfășurată pe tărâm englezesc, unde am câștigat aurul. Mai exact nu eu, ci ginul meu , Misi’s Gin, a fost cel care a primit aceste distincții.